Informații legale
Politica de confidențialitate
Ultima actualizare: 7 noiembrie 2026
Pentru a vă oferi asistență la un serviciu consular primim copii ale unor documente personale. Le tratăm cu grijă: cerem doar ce este necesar, le folosim doar pentru serviciul comandat și le păstrăm doar cât este nevoie. Mai jos explicăm, conform Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR), cum prelucrăm datele dumneavoastră.
1. Operatorul
Operatorul datelor este ARDELEAN GENERAL SOLUTIONS S.R.L., CUI 54256386, nr. Reg. Com. J2026017283005, cu sediul social în Splaiul Independenței, Nr. 202B, Camera 42, Sector 6, București, România, care operează brandul Agenția de programări la Consulat.
Persoana responsabilă cu protecția datelor: George Ardelean. Pentru orice întrebare despre datele dumneavoastră ne scrieți pe canalele de pe pagina Contact, cu mențiunea „Protecția datelor”.
2. Ce date prelucrăm
- Date de contact și conversațiile: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail, numele contului de Messenger / WhatsApp, țara și orașul, serviciul dorit și pentru cine este, mesajele.
- Date pentru comandă, facturare și plată: numele, datele de contact, serviciile comandate, sumele, modalitatea de plată, dovada plății.
- Copii ale documentelor pe care consulatul le cere pentru serviciul dumneavoastră, de exemplu actul de identitate (carte de identitate sau pașaport), certificate de stare civilă, hotărâri de divorț sau procuri.
- Datele necesare completării cererii pe platforma consulatului, de exemplu codul numeric personal (CNP), data și locul nașterii, adresa de domiciliu sau de reședință, starea civilă, datele părinților.
- Date despre alte persoane pentru care faceți demersul, de exemplu copiii minori, soțul sau soția.
- Date tehnice: serverul site-ului poate păstra jurnale tehnice obișnuite (adresa IP, pagina cerută, data și ora), pentru securitate.
Site-ul în sine nu colectează alte date: nu are formulare, conturi de utilizator, cookie-uri sau instrumente de măsurare a traficului.
3. Copiile actelor de identitate și CNP-ul
Copiile actelor de identitate și CNP-ul sunt date personale sensibile: folosite greșit, pot duce la furt de identitate. De aceea:
- le cerem numai după înregistrarea și plata comenzii și numai pe cele pe care consulatul le cere pentru serviciul respectiv;
- vă rugăm să nu ne trimiteți documente care nu v-au fost cerute și să nu ne trimiteți niciodată acte originale;
- le folosim exclusiv pentru verificarea dosarului și completarea cererii pe platforma consulatului;
- accesul la ele îl au doar persoanele din echipă care lucrează la comanda dumneavoastră;
- le ștergem cel târziu la expirarea termenului de la punctul 7.
Nu vă cerem date din categoriile speciale (de exemplu date despre sănătate sau religie). Dacă un document cerut de consulat conține astfel de date, ele sunt prelucrate doar în măsura în care documentul trebuie transmis consulatului.
4. De ce prelucrăm datele și pe ce temei
| Scopul | Temeiul legal |
|---|---|
| Să vă răspundem la mesaje și să vă oferim informații înainte de comandă | Demersuri la cererea dumneavoastră înainte de încheierea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR) |
| Înregistrarea comenzii și prestarea serviciului: verificarea documentelor, contul și cererea pe platforma consulatului, programarea, confirmarea | Executarea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR) |
| Datele copiilor sau ale altor membri ai familiei pentru care faceți demersul | Executarea contractului încheiat de dumneavoastră și interesul legitim de a presta serviciul cerut (art. 6 alin. (1) lit. b și f GDPR) |
| Facturarea, evidența contabilă și plata | Obligație legală (art. 6 alin. (1) lit. c GDPR, Legea contabilității nr. 82/1991, Codul fiscal) |
| Soluționarea reclamațiilor și apărarea drepturilor noastre | Interes legitim (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR) |
| Securitatea site-ului și a sistemelor | Interes legitim (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR) |
Datele cerute pentru comandă și pentru cererea la consulat sunt necesare pentru încheierea și executarea contractului. Fără ele nu putem presta serviciul.
5. Cui transmitem datele
- Misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, prin platforma oficială, când înregistrăm cererea în numele dumneavoastră. Acestea prelucrează datele ca operatori independenți, conform propriilor reguli.
- Meta Platforms Ireland Ltd., pentru conversațiile pe Messenger și WhatsApp. Pentru unele prelucrări legate de pagina noastră de Facebook, Meta și noi putem fi operatori asociați; Meta prelucrează datele și conform propriilor politici.
- Furnizorul asistentului virtual (serviciul de inteligență artificială care formulează primele răspunsuri pe canalele de mesagerie) și platforma noastră internă (GA1), în care gestionăm conversațiile și comenzile.
- Stripe, procesatorul plăților cu cardul, și banca, pentru plată.
- Furnizorii de servicii informatice (găzduire, e-mail, stocare).
- Autorităților, numai când legea ne obligă.
Nu avem contracte negociate separat cu acești furnizori. Fiecare dintre ei prelucrează datele pe baza propriilor termeni și condiții, care includ clauzele lor standard privind prelucrarea datelor (acordurile de prelucrare a datelor, „DPA”) și obligațiile de confidențialitate și securitate. Datele ajung la ei doar în măsura necesară pentru serviciul respectiv. Când ne scrieți pe Messenger sau WhatsApp și când plătiți cu cardul, folosiți aceste servicii și conform termenilor lor.
Nu vindem datele dumneavoastră și nu le folosim pentru publicitate.
6. Transferuri în afara Spațiului Economic European
Unii furnizori (de exemplu Meta sau furnizorul serviciului de inteligență artificială) pot prelucra date și în afara Spațiului Economic European, inclusiv în Statele Unite. În aceste cazuri, transferul se face numai cu garanțiile prevăzute de GDPR: o decizie de adecvare a Comisiei Europene (de exemplu cadrul UE–SUA privind confidențialitatea datelor, pentru furnizorii certificați) sau clauze contractuale standard.
7. Cât timp păstrăm datele
- Copiile documentelor și datele pentru cererea la consulat: pe durata contractului și, după încheierea serviciului, cel mult pe durata termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani, după care le ștergem. Acesta este termenul maxim; dacă nu mai avem nevoie de ele, le ștergem mai devreme.
- Conversațiile și datele comenzii: după aceeași regulă: pe durata contractului și cel mult 3 ani după încheierea serviciului (termenul general de prescripție extinctivă), după care le ștergem.
- Mesajele fără o comandă: doar cât este necesar pentru a vă răspunde, dar nu mai mult decât regula de mai sus.
- Documentele financiar-contabile (proforme, facturi, dovezi de plată): pe durata prevăzută de legislația financiar-contabilă.
- Jurnalele tehnice ale serverului: cel mult 90 de zile.
8. Drepturile dumneavoastră
Aveți dreptul:
- de acces la datele dumneavoastră și de a primi o copie a lor;
- la rectificarea datelor inexacte;
- la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”), în condițiile legii;
- la restricționarea prelucrării;
- la portabilitatea datelor;
- de a vă opune prelucrării bazate pe interesul legitim;
- de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automată care produce efecte juridice asupra dumneavoastră. Asistentul virtual nu ia astfel de decizii: comanda și dosarul sunt verificate de specialiști.
Pentru a vă exercita drepturile, scrieți-ne pe canalele de pe pagina Contact. Vă răspundem în cel mult o lună de la primirea cererii. Termenul poate fi prelungit cu încă două luni în cazurile prevăzute de GDPR, iar în acest caz vă anunțăm.
Dacă considerați că datele nu sunt prelucrate corect, puteți depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28–30, Sector 1, București, site: dataprotection.ro, sau la autoritatea de protecție a datelor din statul în care locuiți.
9. Securitatea datelor
Folosim măsuri tehnice și organizatorice potrivite: conexiune criptată (HTTPS), acces la date doar pentru persoanele care au nevoie de ele, conturi protejate și ștergerea documentelor la încheierea termenului de păstrare.
10. Modificări
Putem actualiza această politică. Data ultimei actualizări este afișată la începutul paginii. Despre cookie-uri: Cookies.